Loading...

Harghita salbatica si Cheile Varghisului

Weekend magic într-un peisaj multicolor de vis, în zone sălbatice, de o frumusețe rară.

Pe culori nebune de toamna, profităm de zilele încă însorite și calde ca să ne bucurăm de natură din plin. Va fi un sfârsit de săptămână petrecut afară, într-un peisaj multicolor de vis, în zone sălbatice, de o frumusețe rară.

Descoperim locuri unice din România și, totodată, doar o mică parte din minunile Transilvaniei: frumuseți naturale mirifice, animale sălbatice în mediul lor natural, gastronomie locală, castele, tradiții și meșteșuguri vechi și chiar mai puțin specificii…cai islandezi!

Sumarul aventurii:

Ziua 1
* Cai islandezi? În Harghita? Da! Echitatie la Manejul de cai islandezi din IVO.
* Popas la Honor Villa. Vom fi intampinati cu tuica si afinata home-made! Pranz vânătoresc într-un cadru natural mirific dupa tura din salbaticie! – opțional!
* O încântare … dintre cele mai suprinzătoare! Incursiune in salbaticia în care trăiesc 200-250 de cerbi carpatini, cerbi lopătari, căprioare, 70 de mufloni, iepuri de câmp, berze negre și păsări felurite. Vom fi condusi prin salbaticie de ghidul local.
* Ursuuuuul!!! Vizita la observatorul de ursi din salbaticie. Timp de 2-3 ore, vom urmari din observator ursii ce vin sa se hraneasca.
* Cazare intr-o pensiune draga noua si foarte primitoare
Ziua 2
* Cheile Vârghișului, un loc mai mult decât surprinzător! O plimbare de 4 km dus si 4 km intors ce nu necesita efort sau conditie fizica. Dupa parerea noastra cheile cu cel mai spectaculos traseu. Vom traversa poduri peste ape repezi de munte si ne vom incarca cu energie in mijlocul salbaticiei!
* “Scaunele vorbitoare”… secretele unui meșteșug tradițional! Vizita in casa Familia Sütő ce se ocupa de confecționarea, sculptarea și pictarea mobilierului dupa metode traditionale.
Program:
Ziua 1
* Cai islandezi? În Harghita? Da!
* Picnic vânătoresc într-un cadru natural mirific! – opțional!
* O încântare … dintre cele mai suprinzătoare!
* Ursuuuuul!!!
Cai islandezi? În Harghita? Da!
* Pentru necunoscători, sunt cai ca oricare alţii. În realitate însă, caii de rasă islandeză sunt total deosebiţi.
Istoria calului islandez a început în secolul al IX-lea, când insula Islanda a fost populată de colonişti norvegieni, nimeni alţii decât vikingii care au stăpânit mările în acele secole. Caii aduși de ei pe celebrele corăbii numite drakkare sunt strămoșii acestei specii robuste. Viața fără cal în Islanda era de neconceput în acele vremuri. Vremea nefavorabilă, deseori extrem de urâtă, și drumurile dificile au făcut esențială folosirea unei specii de cai puternici și de încredere. Rasa cailor islandezi s-a dezvoltat într-o izolare deplină.
Pe continent, au devenit populari numai după Cel de-al Doilea Război Mondial. Oamenii au descoperit avantajele acestei specii de cai: temperamentul echilibrat, imunitatea ieșită din comun, puterea și personalitatea. Caii din rasa islandeză au o mărime mijlocie, sunt calmi şi liniştiţi şi au un mers comod, ceea ce îi face ideali pentru orele de călărie, pentru plimbări şi drumeţii călare, iar în ultima vreme și pentru cursele de cai.
O altă caracteristică a rasei este aşa numitul pas tölt, pas pe care îl au exclusiv caii islandezi şi care constă în faptul că, la un moment dat, calul are trei picioare simultan pe pamânt. În plus, de la un tempo foarte lent, calul islandez este capabil să-şi mărească în foarte scurt timp viteza până la galop. Datorită acestui mers, mişcarea cailor islandezi este legănată şi comodă pentru om, iar călăreţul se poate ţine uşor în şa.
De ce vorbim despre caii islandezi? Pentru că la manejul de cai islandezi din apropiere, atât călăreții începători cât și cei avansați, vor putea trăi experiența de a călări unul, în manej și pe pista ovală, timp de 45 de minute.
Optional: Pranz vânătoresc într-un cadru natural mirific! (aprox. 60 lei/persoană)
* Vom reveni „la realitate” în jurul prânzului, moment numai bun să luăm o pauză și să gustăm ceva din bunătățile vestite ale Ținutului Secuiesc. La o pensiune din apropierea parcului natural, unde natura oferă un spectacol unic în fiecare zi, suntem așteptați la pranz pe terasa cu vedere panoramică (dacă vremea e simpatică) sau la căldură, în living, la gura șemineului. Ni s-a pregătit un platou cu produse locale din vânat, făcute după reţete tradiţionale, din ingrediente naturale şi fără aditivi artificiali, brânză locală și pâine la vatră.
O încântare … dintre cele mai suprinzătoare!
* Trebuie să fim pregătiți pentru inca o experiență inedită din această zi: întâlnirea cu ghida noastră Iuliska… o ciută carpatină! În inima Carpaților Orientali, timp de 2h-2h30, o vom urma pe Iuliska de-a lungul celor 320 de hectare din mediul natural în care trăiesc 200-250 de cerbi carpatini, cerbi lopătari, căprioare și vreo 70 de mufloni, iepuri de câmp, berze negre și păsări felurite.
În această regiune pitorească, brăzdată de râuri şi înconjurată de munţi, unde foștii stăpâni ai Carpaților se pot dezvolta neamenințați de activitatea umană și de prădători, avem ocazia de a vedea de aproape căprioare mândre și cerbi nobili, și putem întâlni urmele șiretului mistreț. Cele câteva poteci şi garduri au fost intervenţia umană minimă şi necesară în frumuseţea sălbatică a naturii.
Rezervaţia naturală, unicat în ţara noastră, este cu siguranţă o încântare dintre cele mai suprinzătoare. Întâlnirea înduioşătoare cu animalele pe care le poţi observa libere, în mediul lor natural, ocazia de a o îmbrăţişa pe Bambi, căprioara care se lasă dezmierdată de mângâieri, privirile alerte şi curioase, aruncate înspre pădure, în căutarea lopătărilor ascunşi, sunt experienţe emoţionante pe care nu le întâlneşti într-o vacanţă tipică.
Vom parcurge circa 3-4 kilometri pe jos, echipați cu bocanci și haine rezistente la intemperii și vom fi însoțiți de un ghid. Fotografierea și filmarea animalelor este permisă!
Ursuuuuul!!!
* Mda.. nimeni nu-și dorește să se întâlnească cu ursul, dar n-ar fi frumos să îl poți vedea de aproape, să îl poți observa în cadrul lui natural, iar el să nu știe că esti acolo și, deci, nici să nu te atace, nici să nu fugă?
Dacă ești pregătit/ă pentru o astfel de aventură, iată că a sosit momentul! Cu două ore înainte de amurg, în condiții sigure, vom putea observa urșii în habitatul lor natural! După o scurtă plimbare, ajungem la observator și ne punem la pândă. Organizatorii ne spun că merită să așteptăm cu răbdare și… în liniște.
Ca orice animal sălbatic, și ursul este unul prudent, de aceea trebuie evitat orice zgomot și discuție tare. La fel de periculos este și blițul aparatului de fotografiat, care îl poate speria. În ziua programului nu este indicat să folosim parfumuri, iar îmbrăcămintea să fie de culoare naturală (nu alb, roz, portocaliu, etc.)
Ziua 2
Pornim după micul dejun, în jurul orei 9:00
* Cheile Vârghișului, un loc mai mult decât surprinzător!
*”Scaunele vorbitoare”… secretele unui meșteșug tradițional!
Cheile Vârghișului, un loc mai mult decât surprinzător!
* „În acest loc, natura a îngrămădit laolaltă atâtea minunății și frumuseți impresionante, că nu contenești a te uimi admirându-le.” Orbán Balázs
Vorbim despre o destinație turistică aparte, ce prezintă natura aproape neatinsă de mâna omului. Este un loc magnific, o zonă care are așa de multe atracții turistice îngrămădite într-un spațiu atât de restrâns, de parcă natura a vărsat cu găleata și a zis: „na, poate așa vă mulțumesc pe toți”: copii, adulți, începători, munțomani înrăiți, fotografi, aventurieri, bicicliști, cățărători, speologi, drumeți etc. Se spune că este cea mai frumoasă rezervație naturală din Ținutul Secuiesc, zona fiind considerată unul dintre cele mai spectaculoase obiective geografice de pe tot cuprinsul țării.
Plante rare care cresc pe stâncăriile calcaroase: garofița albă de stânci (sau Barba ungurului, Dianthus spiculifolius), stânjenelul, albăstrica (Centaurea triumfetti), urechelnița galbenă, tisa. În luminișuri cresc orhidee: untul vacii (poroinic), căpșunica (Traunsteinera globosa), papucul doamnei, dumbrăvița roșcată. Printre ierburi cresc plante endemice carpatice: crucea voinicului, brusturele negru, colțișorul, crinul de pădure, omagul. În fânețele din zona cheilor cresc stânjenelul siberian, gladiola, bulbucii de munte.
Liliecii din Cheile Vârghișului
Peșterile din Cheile Vârghișului reprezintă paradisul liliecilor, fiind una dintre cele mai mari colonii din Carpații Orientali. Pe teritoriul rezervației au fost identificate 19 specii de lilieci (din totalul celor 30 de specii cunoscute în România). Speciile comune de lilieci locuiesc permanent în peșterile de aici. Toamna (perioada împerecherii) și iarna (perioada de hibernare) apar și alte specii rare e lilieci. Toate speciile europene de liliac sunt protejate de lege și în România. Populațiile de lilieci s-au redus dramatic în ultimele decenii. Este interzisă deranjarea în orice fel a coloniilor de lilieci. Vizitarea liliecilor la căsuța lor (peșterile) constituie pentru turiști o experiență unică.
Peșterile din Cheile Vârghișului
În Cheile Vârghișului au fost explorate peste 120 peșteri însumând peste 7 km lungime. Cele mai importante sunt Peștera Mare de la Merești (peștera Orbán Balázs), peștera Șura Cailor și Peștera Tătarilor.
O parte in peșterile din Cheile Vârghișului au fost locuite de om începând chiar din Paleolitic. Astfel, în peștera Șura Cailor au fost identificate vetre de foc și unelte din os și din piatră cioplită. Din Epoca Bronzului (culturile Coțofeni și Wietenberg) au fost descoperite fragmente ceramice, unelte de os și bronz. O așezare datând din Epoca Fierului a fost identificată în apropierea cheilor. În perioada medievală peșterile au fost folosite ca loc de refugiu în timpul năvălirilor străine și a războaielor. Peșterile mari, și anume Peștera Mare (Orbán Balázs) și Șura Cailor, chiar au fost întărite cu ziduri construite la intrare.
Traseul
Cheile Vârghișului, deși relativ scurte, sunt deosebit de sălbatice, așa că pot fi vizitate numai pe jos. Cheile sunt străbătute de mai multe poteci turistice marcate. Trebuie să fiți pregătiți pentru o drumeție de 2×4 km, pe o cărare accesibilă, largă, foarte evidentă, dar cu mici denivelări. Nu necesită abilități de montaniard. Recomand să aveți totuși cele mai comode încălțări, apă, mâncare (și/sau dulciuri), o haină de ploaie și o lanternă bună (pentru peșteri). Kilometrajul nu e neapărat foarte mare, dar cu vizitarea peșterilor și mici popasuri, ne va lua jumătate de zi.
Pe traseul potecii principale (firul văii), râul este traversat de peste 10 punți suspendate (construite relativ recent; până nu demult, turiști trebuiau să traverseze râul de mai multe prin apă). Dintre punți este una deosebit de spectaculoasă, situată spre aval, construită nu peste râu, ci fixată de peretele vertical al defileului.
“Scaunele vorbitoare”… secretele unui meșteșug tradițional!
* Familia Sütő din localitatea covăsneană Vârghiș se ocupă de aproape 500 de ani de confecționarea, sculptarea și pictarea mobilierului, secretele acestui meșteșug tradițional fiind transmise din tată în fiu de 15 generații.
Casa familiei Sütő găzduiește un mic muzeu cu piese vechi de mobilier, fiecare dintre ele cu o istorie, semnificație și poveste aparte. Aici am aflat povestea “scaunelor vorbitoare”, care nu numai că erau nelipsite din casele secuilor din zonă, ci ocupau, pe vremuri, un loc de cinste, în mijlocul odăii, pentru că poziția lor exprima starea de spirit a familiei. Practic, scaunele simbolizau bărbatul și femeia, iar dacă erau orientate unul către altul, însemna că în casă e pace și armonie, iar dacă erau așezate invers, însemna că sunt certați. Printre cele mai interesante piese din colecția familiei se numără un „frigider” inedit, montat, conform tradiției locului, în peretele nordic al casei, pentru că este cel mai răcoros, și un colțar pictat cu motive tradiționale, unde, de regulă, oamenii țineau biblia sau băuturile. „Sau chiar pe amândouă” Ajunși acolo, vom afla și despre alte obiceiuri interesante ale locului, cum ar fi agățarea cizmelor de grindă, lângă pălărie, pentru a se păstra mai bine.
Costul total al ghidajului include: ghidaj si ghid national, asistenta pe toata durata activitatilor, rangeri, organizarea activitatilor in aer liber, incursiunea in parcul de animale salbatice, acces la observatorul de ursi, echitatie pe cai islandezi, vizita la “Scaunele Vorbitoare”, ghizi locali, oameni faini, distractie cat cuprinde. Bonus din partea colaboratorilor locali: o camera dubla premium in care sa iti refaci fortele peste noapte, 1 cina delicioasa, 1 mic dejun pentru a prinde forte proaspete pentru o noua zi de aventura
Costul aventurii nu acopera:
• Bauturi alcoolice si non-alcoolice, pauza de cafea
• Pranz vanatoresc optional
• Taxa acces auto si pietonal in Cheile Varghisului
• Alte cheltuieli personale
Plecarea are loc din Bucuresti. Va puteti alatura grupului si daca sunteti din alte orase, urmand sa ne intalnim la primul obiectiv din cadrul turului ghidat.
Plecarea are loc din Bucuresti. Va puteti alatura grupului si daca sunteti din alte orase, urmand sa ne intalnim la primul obiectiv din cadrul turului ghidat.
———————————————
Detalii complete despre aceasta aventura de poveste gasesti pe pagina noastra de Facebook:
Pentru a fi la curent referitoare la circuitele pe care le pregatim, hai in comunitatea noastra:
Va asteptam si pe contul de Instagram al colegului nostru Florin Radu unde impartasim povesti despre destinatiile momentului:
———————————————